Intre Dr Dre si Umberto Eco

Prima oara cand am citit o carte ’serioasa’ a fost in clasa a V-a. Am ramas fascinata de Numele trandafirului a lui Umberto Eco. O carte pe care majoritatea o descopera la douazeci si ceva de ani a devenit cartea mea preferata la varsta de 11 ani. Cam tot pe atunci l-am descoperit si pe Dr Dre. Prima melodie rap pe care imi amintesc sa o fi auzit vreodata este California Love, semnata Dr Dre si Tupac. Nu mi-a luat mult timp sa descopar The Chronic – considerat de unii cel mai bun album rap al tuturor timpurilor.

Morala e ca nu gandirea stramta sau pantalonul larg te face un membru al comunitatii hip-hop. Nici macar sentimentul de rebeliune impotriva societatii. Cu atat mai putin viata saraca din cartier. Nu conteaza ca stai la birou sau mergi la opera. Hip-hop-ul e un mod de a gandi, un mod de a simti si un mod de a te purta. Bineinteles ca asta nu ne va face sa parem mai simpatici daca mergem in Bronx cu un casetofon din care bubuie o melodie a lui 50 Cent. E putin probabil sa iesim cu bani in buzunar de acolo, oricat de sincere ar fi sentimentele noastre pentru muzica neagra.

Putin mai mult Gangsta decat Underground

Cu greu o sa gasesti un rapper care o sa admita ca asculta mai mult gangsta decat underground. Cei care au tupeul sa admita ca se relaxeaza acasa ascultand hip-hop gangsta, numita de asemenea si ‘muzica pentru fetele vesele’, sunt priviti cu neincredere si porecliti pe la colturi fakeri.

Curios este ca toti acesti adepti underground au drept idoli muzicali pe Snoop, Jay-Z, Luda sau Ja Rule. Greu le vine sa creada acestor stoici baietasi de cartier ca mai sus-numitii nu canta underground, ci altii, de care chiar daca au auzit sunt slabe sanse sa stea sa ii asculte cand sunt singurei acasa. Jumatate din acesti baietasi nici nu stiu cine sunt  Three Six Mafia, sau cati membri are in realitate Wu Tang Clan. Si chiar si mai greu ne e sa ii convingem pe acesti iubitori ai hainelor XXL ca muzica underground e acelasi lucru cu gangsta, dar in stadiul in care are un public foarte restrans.

Pentru majoritatea baietilor de cartier din Romania singurul mod in care se pot impune sunt versurile. Rime cat mai bizare, neologisme cat mai expresive si mai putin uzuale. In Romania cantaretii de hip-hop se agata de muzica underground pentru ca li se pare a fi ultimul bastion in calea comercializarii hip-hop-ului.

Cu adevarat, insa, hip-hop-ul nu poate fi complet comercializat pentru ca se adreseaza unui singur segment de public. Sunt artisti hip-hop care nu pot impaca toate stilurile. Nu doar underground inseamna necomercial, ci si rapperi ca T.I., Chingy, Rae-Kwon, Flo Rida, Brooke Valentine sau Lyfe Jennings.  Cantareti  aproape necunoscuti in Romania.

In concluzie, ca sa nu existe dubii, cred ca sustinatorii gangsta ar trebui sa dea mana cu cei underground si sa isi admita reciproc ca asculta ambele genuri, fara niciun regret ca poate ar fi fost o pierdere de vreme. Pace!

Studio versus concerte

O mare dilema in industria muzicala este importanta pe care o acordam inregistrarii pieselor in studio fata de cantatul live. Daca nu as sti mai bine, as fi tentata sa spun ca nu poate fi nimic mai greu ca scena. Cum insa le-am experimentat pe amandoua, pot sa spun ca motivul emotiilor mele il reprezinta cu siguranta orele petrecute in cabina de inregistrari.

In hip-hop sa canti live e o conditie de supravietuire. Daca nu te descurci pe scena, incearca sa stai cat mai departe de microfon. Caracteristica tuturor rapperilor e dorinta de a se face auziti. Din cauza asta concertele de hip-hop au 5 RONI intrarea. Castigul fiecarui cantaret este de aproximativ 10 RONI. Asta daca e una din serile norocoase. Conzluzia e ca nu toti rapperii canta pentru bani.

In ceea ce priveste studioul, lucrurile se schimba. Inregistrarile se fac de obicei, pentru majoritatea, in dormitorul unui prieten care a improvizat un studio amatoristic. Asta e locul in care se trag duble o dupa-amiaza intreaga si iti dai seama la sfarsitul zilei ca nu ai decat un refren, care nici macar nu se aude foarte bine. Pana a doua zi, esti deja convins ca negativul e de vina. Furios ca ai dat banii degeaba, strangi din dinti si incepi iar cu economiile. Iti trebuie bani pentru alt negativ, pentru alte versuri, si pentru alte ore de studio.

Daca ai pretentii la un studio profesionist lucrurile stau si mai rau. Fiecare ora care trece si versurile nu suna bine, e cu atat mai dureroasa. Ajungi sa te imprumuti doar ca sa platesti orele de inregistrari. Depinde daca ai vreun talent pe care sa il dai la schimb. Daca stii sa faci versuri, sau te-ai ocupat de cateva negative in timpul liber, poate iesi mai ieftin. Si apoi e si mai rau, ca trebuie sa mai si convingi o fata sa vina sa cante un vers-doua. Ca sa dea ‘greutate’ melodiei.

Si totusi nu regreti niciun moment. Cand melodia e gata, o imparti cu multa marinimie la toti prietenii si iti pui toate sperantele ca asta e sansa ta de lansare.

Cu artistii profesionisti e altceva. Au negative, versuri si echipament mai bun. Studioul devine o metoda esentiala de imbunatatire a vocii si de inlaturare a defectelor. Adevaratul stres il reprezinta scena. Trebuie sa fii la inaltimea inregistrarilor. Trebuie sa arati ca nu tehnologia te face ireprosabil pe piese.

De aici porneste lupta dintre cei care sustin inregistrarile si cei care sustin live-ul. Si tot de aici se trage si o lupta cat hip-hop-ul de veche. Lupta dintre underground si gangsta. Asa a pornit si zvonul unei teorii la fel de simpatice ca si cea a pantalonului larg si a gandirii stramte. O teorie care o gasiti pe acelasi site care promoveaza si teoria mai sus amintita. Teoria micului consumator de hip-hop.

Drogurile – full time job

Mi-a fost greu sa asociez cultura hip-hop cu drogurile cand am inceput sa ascult B2K, Usher, Genuwine sau Faith Evans. Ma atragea mai mult stralucirea din videoclipuri si atitudinea nepasatoare a rapperilor. Daca s-a dezvoltat traficul de droguri in ultimul timp sau doar am ignorat ce nu avea niciun interes pentru mine, realitatea prezentului este ca 20% din versurile care contin referiri la droguri sunt din muzica hip-hop/R’n'B.

Mesajul muzicii hip hop incepe sa se indeparteze de scopul initial. Daca la inceput versurile condamnau consumul de droguri, in timp, acestea au inceput sa promoveze consumul de marijuana, cocaina, heroina sau hasis, sustine un studiu realizat de revista “Addiction Research & Theory”. Cel mai grav e ca versurile folosesc un limbaj codat pe care copiii il inteleg, dar parintii nu. Drogurile devin din pericole, accesorii prin care sa fii la moda. (http://life.hotnews.ro/stiri-showbiz-2725376-promovarea-consumului- drogurilor-prin-muzica-rap-crescut-70.htm)

De la melodiile in care era amintit vag si codificat folosirea drogurilor s-a ajuns la versuri in care se dau adevarate lectii despre cum sa devii un traficant bun. ,,And when the law smells weed you’re under arrest/ If you reach for anything It’s one in your chest. And nigger’s ridin’ with niddles/ The weed is on. In the day time watch out for wagons and canines/ Cause if you get caught/ The first thing you say/ Is it ain’t mine”. (Lil’ Flip – Tha case) Akon a dat lovitura cu melodia sa de debut Locked Up in care povesteste cum a intrat in inchisoare pentru trafic de droguri. ,,Put away the stash/ I haven’t sold the last bag”.

,,I hurt the block nigger all day and all night/My weed is all purple, my crack is all white” canta Traxxamillion, San quinn jacka si Husalah in melodia From da hood. Si J-Kwon in Welcome to the hood vorbeste despre droguri ca despre o conditie obligatorie pentru a putea supravietui in cartier. ,,If you got a gun welcome to the hood/ Got a pocket full of crack welcome to the hood.” Exemplele ar putea continua.

Sunt prea multe exemple negative impotriva carora ne e greu sa luptam. Din pacate cei care instiga la folosirea drogurilor sunt cei care nu mai au nicio legatura sau nu au avut niciodata vreo legatura cu drogurile. Insa cei care ii asculta asociaza succesul lor cu traficul de droguri.

Se spune ca in Statele Unite exista doar doua feluri prin care tinerii de culoare pot scapa din ghetouri: drogurile sau rapul. Cand asta nu va mai fi o realitate, muzica neagra nu va mai vorbi despre droguri. Pana atunci, insa, drogurile raman pentru unii tineri un mod de viata, iar pentru restul un vers dintr-o melodie, o gluma buna sau o amintire urata.

De ce nu le plac rapperilor ciocatele si pantalonii stramti

In ultima vreme s-au inmultit pe strada si in cluburi aparitiile cu sepci pe care scrie cu litere mari aurii sau argintii Gucci. Au rasarit ca ciupercile dupa ploaie baietii cu bluze inscriptionate cu D&G, cu pantofi ascutiti la bot pe care se gaseste un toc rezonabil si curele din piele de sarpe in culori tipatoare. Pentru toti iubitorii de tricouri roz, pantaloni de piele si maieuri cu plasa exista sute de magazine de profil. Asa se explica revolta interioara a celor care dau milioane de lei pe un tricou de firma sau a celor care fac reclame in care distrug cu bata o masuta cu casete de manele.

Dar povestirea mea nu e despre fanii lui Guta, ci despre baietii cu haine XXL. Desi unele articole din imbracamintea rapperilor par recent achizitionate din Obor, majoritatea iubitorilor de hip-hop nu cumpara orice. Vestimentatia unui rapper, fie ca e under ziua si gangsta noaptea, poarta o semnatura personala, o culoare dominanta, o latura originala. Intr-un cuvant flavour. Flavour-ul are si un omolog in stilul de a face muzica – flow. Deci nu hainele largi si tupeul insalubru te fac rapper – ci your flavour and flow.

Desi e o teorie despre care s-a vorbit mult, cea a pantalonului larg si a gandirii stramte, adevarul e unul singur. Cei mai multi cred ca cel care l-a dezvaluit este Ombladon intr-o emisiune TV. In realitate, insa, in lumea hip-hop-ului se cunostea de mult ca pantalonii largi sunt un manifest al populatiei de culoare pentru fratii care au murit in inchisorile cu regim special pentru negri. De la pantalonii largi, care erau vestimentatia prizonierilor inchisorilor de negri din America, pana la Versace, Tommy Hilfiger, Polo by Ralph Lauren, Nautica si Guess a fost un drum lung. Oricum pentru cei care au impresia ca hainele largi sunt un mod de a ascunde faptul ca esti prea gras, prea slab, prea scund sau prea inalt, le recomand sa citeasca de pe http://http://www.hiphopkulture.ro/articole/articoledetalii.php?id=75 toata teoria mai sus mentionata.

Oricum, ca sa revenim la baietii cu maieu de plasa, vreau sa se ia in considerare ca militez pentru libera exprimare. Insa… sunt una din persoanele care s-a saturat ca dupa ce e calcata pe picior sau impinsa jos din autobuz de unul din iubitorii de ciocate sa auda tot de la ei: ”Ce te bagi asa? Vezi ca daca iti mai suna mult 50 Cent ala in telefon iti sparg si moaca.”

”Trebuia sa ma nasc in alta tara si cu alta culoare a pielii”

         Cand o sa va vorbeasca cineva de hip-hop o sa va spuna intai ca e o miscare nascuta din revolta si frustrari interiore. Daca mai faceti un mic efort si cautati pe wikipedia o sa gasiti mai mult decat aveti nevoie. O sa gasiti aproape totul.

Este un curent ce isi are originea in Bronxul anilor ’70 , cand cel supranumit “The Godfather of HipHop”, Arika Bambaataa Asim, lider al minoritatii Zulu din Bronx , pune bazele unei puternice organizatii numita Universal Zulu Nation, organizatie care a stat la baza HipHopului. Membrii acestei organizatii au devenit adevarate legende – Biz Markie, Cold Crush Brothers, Crash Crew, DJ RedAlert, Jazzy Jay si multi altii.

Eu o sa incep altfel povestea mea despre hip-hop. Pentru mine lumea muzicii negre se imparte in doua: cei care sunt si cei care vor sa fie. In fiecare zi trec pe strada baietasi imbracati in haine largi care imi zambesc cu buza putin ridicata. Nu observ decat ca nu si-au pus ‘grillz’ (imbracaminte de dinti din metale pretioase sau din diamante) , sau poate nici macar nu stiu ce sunt. In fiecare zi vad pe strada fete intonand ‘Upgrade you’ – hitul lui Beyonce, fara sa isi dea seama de ce B. zambeste cand spune in strofa a doua ‘O sa fac pentru tine ce a facut Martin pentru oameni’. Nici prin gand nu le-ar trece ca e vorba de Martin Luther King.

Asa ca sa nu o mai lungesc. Nu ei sunt cei care vor sa fie. Ei nu conteaza. Noi suntem cei care vrem sa fim. Ne dorim din toata inima. Noi care stim cine au fost Bone Thugs-n-Harmony. Ma intreba cineva mai demult de ce nu port haine largi daca imi place asa mult hip-hop-ul. Am raspuns putin nostalgica: ‘Trebuia sa ma nasc in alta tara cu alta culoare a pielii.’